Guvernul a adoptat în luna decembrie o serie de modificări fiscale care vor fi aplicabile din 2025, care vizează flexibilizarea utilizării sistemelor de digitalizare a administrației fiscale și combaterea evaziunii fiscal. Reglementările de referă la utilizarea sistemului national RO e-Factura și la impozitul pentru persoane juridice.

„În urma consultărilor cu reprezentanții mediului de afaceri, am adoptat o serie de măsuri care aduc mai multă claritate, transparență și eficiență în sistemul fiscal. În domeniul digitalizării, ajustările aduse sistemelor RO e-Factura, RO e-TVA și e-Transport vor oferi contribuabililor mai multă flexibilitate. De asemenea, introducem reglementări mai stricte pentru garantarea accizelor, precum și obligația de declarare prealabilă a operațiunilor cu produse accizabile, după ce acțiunile de control desfășurate de Direcția Generală Antifraudă Fiscală au descoperit practici care aduceau prejudicii importante bugetului de stat”, a declarat ministrul de Finanțe Marcel Boloș.

Modificările care privesc utilizarea sistemului național RO e-Factura, prevăd următoarele:

  • Transmiterea CNP pentru persoane fizice este opțională: se reglementează cadrul pentru ca identificarea prin CNP pentru persoanele fizice să fie opțională. Astfel, în cazul în care contribuabilul nu dorește să comunice un cod de identificare, factura va include automat un cod format din 13 cifre de zero;
  • Limitarea operațiunilor obligatorii: Obligația utilizării sistemului RO e-Factura va fi restrânsă doar la operațiunile pentru care locul livrării sau prestării din punct de vedere al TVA este în România.
  • Eliminarea excepțiilor pentru facturile simplificate: Sistemul RO e-Factura va fi utilizat obligatoriu și pentru facturile simplificate, cu excepția bonurilor fiscal;
  • Coduri CPV pe facturile pentru achiziții publice: Facturile emise în baza contractelor de achiziții publice, sectoriale sau de concesiuni vor trebui să includă codurile CPV corespunzătoare din nomenclatorul achizițiilor publice;
  • Se abrogă prevederile referitoare la utilizarea sistemului RO e-Factura pentru facturile emise pentru vouchere de vacanţă titularilor acestora, având în vedere că toate facturile emise în relația B2C vor fi raportate în sistem de la 1 ianuarie 2025.

În ceea ce privește sitemul național RO e-TVA, se amână până la 1 iulie 2025, dispozițiile privind obligația transmiterii de către contribuabili a rezultatului verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate de către ANAF prin ”Notificarea de conformare RO e-TVA”, precum și a sancțiunii pentru neîndeplinirea acestei obligații.

În ceea ce privește e-Transport, se amână intrarea în vigoare a sistemului național e-Transport pentru operatorii economici autorizați până la 31 martie 2025.

Modificări la Codul fiscal

În ceea ce privește impozitul pe profit, contribuabilii care datorează impozite specifice pe cifra de afaceri (instituții de credit, persoane juridice din domeniul petrolier) sunt exceptați de la impozitul minim pe cifra de afaceri.

În ceea ce privește impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, pentru dezvoltarea agriculturii autohtone, s-a stabilit un venit neimpozabil pentru stimularea comasării terenurilor dacă nu se plătește sultă și activitățile care se desfășoară sunt destinate agriculturii, respectiv atunci când nu se obține un câștig din comasare.

În ceea ce privește impozitul pe venit, s-au stabilit următoarele:
– Reglementarea regulilor privind calculul și declararea impozitului pe venit în cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, în situația în care venitul este plătit exclusiv în natură, precum și în cazul sumelor reprezentând garanție, utilizată pentru plata chiriei stabilită prin contract.

În aceste situații obligațiile de stabilire a venitului net anual, de calcul, declarare și plată a impozitului revin proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

Măsura are în vedere faptul că în aceste situații plătitorul de venit se află în imposibilitatea reținerii la sursă a impozitului pe venit.
– Instituirea unor dispoziții tranzitorii de clarificare a regimului fiscal aplicabil, precum și a obligațiilor de declarare, calcul și plată a impozitului pe venit în cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, altele decât cele din arendarea bunurilor agricole şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, în situația în care chiria, aferentă unei perioade contractuale ulterioare datei de 1 ianuarie 2024, a fost plătită în avans până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv.

Măsura are în vedere necesitatea aplicării unitare a regimului fiscal în această situație.
– Reglementarea/clarificarea impozitării veniturilor realizate din transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor dreptului de proprietate
S-a reglementat modalitatea de declarare și stabilire a impozitului pe veniturile realizate din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, ulterior autentificării actului de transfer. Astfel, se propune ca persoana fizică beneficiară a veniturilor sau plătitorul de venit, în situația în care veniturile sunt plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, să calculeze și să declare impozitul pe venit datorat, sens în care se stabilesc regulile necesare calculului, declarării și plății.

Măsura are în vedere solicitările formulate de organele fiscale și de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România care vizează necesitatea asigurării unor reguli fiscale suficiente și fără echivoc.
– Se clarifică faptul că veniturile din pensii obținute din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit de 10% asupra venitului impozabil lunar, stabilit prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei.
Necesitatea acestor clarificări a fost determinată de măsurile privind impozitarea veniturilor din pensii introduse prin Legea nr.282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind odul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și are ca scop înlesnirea îndeplinirii obligațiilor fiscale de către contribuabilii care realizează astfel de venituri.

Alte măsuri fiscale așteptate în 2025

Guvernulpropune și instituirea unor măsuri în vederea combaterii evaziunii în domeniul produselor accizabile, având în vedere că în urma acțiunilor de control efectuate de organele fiscale, s-a constatat eludarea plății obligațiilor fiscale la bugetul de stat de către unii operatori economici care desfăşoară activități cu produse accizabile, respectiv:

  • crearea unor obligații de declarare a operațiunilor și garantare a accizelor (120%) pentru destinatarii înregistrați și operatorii economici înregistrați la autoritatea competentă pentru distribuție și comercializare angro fără depozitare de produse accizabile care prezintă risc fiscal ridicat conform unor criterii stabilite prin ordin comun al președintelui ANAF și al AVR și care dețin și eliberează pentru consum produse accizabile din cadrul unui antrepozit fiscal aparținând unei terțe persoane;
  • introducerea obligației pentru destinatarii înregistrați și operatorii economici înregistrați la autoritatea competentă pentru distribuție și comercializare angro fără depozitare de produse accizabile care prezintă risc fiscal ridicat și care dețin și eliberează pentru consum produse accizabile din cadrul unui antrepozit fiscal deținut de o persoană terță, de a înștiința autoritatea competentă, cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de epuizarea cantității de produse accizabile înscrisă în declarația pe propria răspundere. Nedepunerea declarației pe proprie răspundere și negarantarea plății accizelor, urmează a fi incriminate ca infracțiuni;
  • introducerea unei prevederi care să vizeze situația în care acești operatorii economici nu mai sunt considerați că prezintă risc fiscal ridicat, respectiv atunci când autoritatea competentă constată că pe parcursul a 36 de luni consecutive de la data depunerii primei declarații pe proprie răspundere, operatorul economic nu a înregistrat obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală;
  • introducerea unor excepții de la regulile generale privind revocarea autorizației de destinatar înregistrat. Astfel, la propunerea organelor de control, autoritatea competentă revocă autorizația de destinatar înregistrat care prezintă risc fiscal ridicat, în termen de maximum 3 zile calendaristice de la data primirii propunerii de revocare, în situația în care titularul acesteia:
    a) nu respectă prevederile privind garanția de 120%, depunerea declarației pe propria răspundere, precum și cele privind înștiințarea autorității competente, cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de epuizarea cantității de produse accizabile înscrisă în declarația pe propria răspundere;
    b) depășește cantitatea de produse accizabile înscrisă în declarația pe propria răspundere.
  • introducerea unor prevederi privind revocarea, similare cu cele introduse pentru destinatarii înregistrați care prezintă risc fiscal ridicat, și în cazul operatorilor economici înregistrați la autoritatea competentă pentru distribuție și comercializare angro fără depozitare băuturi alcoolice, tutun prelucrat și produse energetice care prezintă risc fiscal ridicat și care dețin și eliberează pentru consum produse accizabile din cadrul unui antrepozit fiscal aparținând unei terțe persoane;
  • asigurarea unui tratament similar operatorilor economici care produc gaz natural pentru uz propriu cu cel aplicabil operatorilor din domeniul energiei electrice;
  • introducerea în sfera infracțiunilor a nerespectării obligației de plată anticipată a accizelor pentru operatorii nou autorizați (reglementată prin OUG nr.123/2024);
  • introducerea unor prevederi referitoare la revocarea autorizației de destinatar înregistrat în cazul nerespectării obligației de plată anticipată a accizelor.

Ce înseamnă pentru companii aceste schimbări?

Modificările fiscale adoptate pentru 2025 au implicații majore pentru companii, influențând atât modul în care acestea gestionează conformarea fiscală, cât și costurile și procesele lor interne.

Sistemul RO e-Factura oferă o flexibilitate crescută, oferind posibilitatea ca identificarea persoanelor fizice să fie opțională prin CNP, simplificând procesul de emitere a facturilor către clienți individuali care preferă anonimitatea.

De asemenea, obligativitatea limitată la tranzacțiile TVA din România reduce povara administrativă pentru tranzacțiile transfrontaliere sau cu excepții fiscale. Companiile care furnizează bunuri și servicii către stat vor trebui să integreze codurile CPV în facturi, ceea ce presupune investiții în sisteme IT compatibile. În plus, eliminarea excepțiilor pentru vouchere de vacanță impune o mai mare transparență în relațiile comerciale cu consumatorii finali.

Amânarea aplicării sistemului e-Transport permite operatorilor economici să aibă timp până la 31 martie 2025 să se conformeze cerințelor legate de declararea și monitorizarea transporturilor de bunuri. Acest lucru reduce presiunea pe implementarea rapidă a noilor sisteme.

În ceea ce privește impactul modificărilor fiscale generale, introducerea unor excepții pentru bănci și companiile din domeniul petrolier, le oferă un avantaj competitiv.

Prin stimularea fiscală a companiile care comasează terenuri agricole fără a realiza un câștig, ceea ce încurajează investițiile în sectorul agricol.

Companiile trebuie să acorde prioritate conformării cu noile reglementări, să investească în soluții digitale eficiente și să implementeze mecanisme de control fiscal intern. Adaptarea rapidă la schimbări va reduce riscurile fiscale și va oferi oportunități de a beneficia de facilități fiscale oferite prin noile reglementări.

Show Buttons
Hide Buttons